Curcuma

Curcuma, o plantă cultivată de mai bine de 200 de ani, este cunoscută şi sub numele de turmeric. Este originară din sud-estul Asiei. In prezent cel mai mare producător (80% din producţia mondială) este India. Curcuma se mai cultivă în Indonezia, America de Sud şi sporadic în Africa. Se foloseşte rădăcina (rizomul), proaspătă sau uscată. Aceasta se comercializează la noi, aproape exclusiv, sub formă de pudră. In preparatele orientale, praful de curcuma se adaugă în timpul procesului de prăjire sau la începutul celui de fierbere. Curcuma poate fi folosită ca înlocuitor al şofranului.